Nowhere Boy

05Feb10

Un alt film pe care abia astept sa-l vad, despre viata lui John Lennon.



Vreau sa vad filmul asta, despre viata lui Ian Dury.


Marea, marea

16Ian10

Ultima oara cand am scris pe blog despre lecturile mele a fost despre o carte ce are ca titlu tot Marea si care a luat tot Booker Prize, la fel ca cea despre care scriu in seara aceasta. Un alt punct comun ar fi faptul ca ambii autori, John Banville si Iris Murdoch, s-au nascut in Irlanda.

Despre Iris Murdoch cred ca orice iubitor de literatura ar trebui sa stie ceva, pentru ca Dame Iris este una dintre cele mai cunoscute scriitoare britanice. Din pacate asta este singura carte a ei pe care am citit-o, dar promit solemn ca o sa repar greseala, rascolind prin rafturile librariilor pentru a cumpara altele scrise de ea.

Aparuta la Polirom in 2003, “Marea, marea” are vreo 600 de pagini si nu, nu te speria, formatul cartii e mic si daca te tii de ea o poti termina usor intr-o saptamana. Subiectul cartii e unul extrem de interesant in opinia mea si modul in care a ales sa il abordeze il pune in valoare. Spun asta pentru ca atunci cand studiezi o obsesie cred ca cel mai bine e sa o faci la persoana I si sub forma unui jurnal, asa cum e cel al lui Charles Arrowby, personajul creat cu multa iscusinta de Iris Murdoch. Punandu-ma putin in locul autoarei, imi dau seama cat de mult a lucrat ca aceasta carte sa ia forma jurnalului personajului principal. Lucrul asta se observa mai ales in descriile lungi si greoaie pe care le-a conceput din perspectiva lui Charles Arrowby.

Charles Arrowby este un actor iesit la pensie, un Don Juan ajuns la varsta a treia. Un barbat care dupa ce a dus o viata hedonista, rezervata mai multor relatii neoficializate si distructive, isi cauta mantuirea prin intermediul primei si singurei iubiri curate si neprihanite, din adolescenta. Coincidentele se tin lant in cartea asta, uneori dand un aer de neverosimil. Insa e cam singurul element de acest gen din carte, pentru ca toate celelalte redau intensitatea realitatii. Charles o intalneste pe Mary, iubirea sa neimplinita si sacra din adolescenta si planuieste sa isi petreaca restul zilelor alturi de ea. Insa, apar doua probleme, ea e casatorita si cel mai important, nu are aceeasi dorinta ca el. In lupta de a o recastiga, actorul recurge la tot soiul de tactici mai mult sau mai putin ortodoxe, o rapeste, isi ignora putinii prieteni care vor sa il ajute sa scape din transa obsesiei, ba chiar ajunge la un pas de moarte si asista la decesul fiului adoptat de Mary.

Daca te incumeti sa te arunci in paginile ei, te anunt de pe acum ca te vei intalni cu fata rea a iubirii, cu obsesia generata de ea, cu obsesia distructiva, la fel cum marea poate distruge, poate lua vieti si in acelasi timp poate distra si ferici. De asta cred ca se si numeste “Marea, marea”. Pentru ca in carte sunt prezentate cele doua fete ale marii, ca de altfel, ale iubirii. Nu ai sa gasesti o rezolvare a problemei, la fel ca in viata multe aspecte raman sub semnul intrebarii. In schimb ai sa ai parte din plin de rasturnari de situatie si de multe replici istete si pline de ironii. Dialogurile din carte sunt o mare bila alba.


Spun cu mana pe inima: Battle for the sun e o minunatie de album. Spun asta dupa ce l-am ascultat de peste o suta de ori, in nenumarate contexte. Si le multumesc din nou celor de la Placebo pentru ca exista si pentru ca imi lumineaza cu albumul asta existenta.
Cred cu adevarat ca eu cresc impreuna cu muzica lor si ca ne dezvoltam impreuna ca doi gemeni, care simt impreuna unele lucruri, chiar daca se afla la distanta unul de celalalt. Aveam nevoie de album asta acum, in perioada asta, asa cum au nevoie unii bolnavi de perfuzii.


2010

05Ian10

Ma bucur nespus de mult ca ai venit, 2010. Si imi pun toate sperantele in tine ca nu o sa ma dezamagesti. Mi-am dorit sa vina anul asta atat de mult, incat prin noiembrie scriam data pe foile de curs de la master cu 2010 in coada. Nu mi s-a mai intamplat niciodata sa incurc datele inainte de venirea anului nou ci mereu dupa, sa raman in anul anterior si sa provoc zambete in jur pana prin februarie. Asta cu toata zapaceala mea, caci sunt o persoana care face astfel de mici greseli des. Deci, cu adevarat 2010 e un an mult, muuuult asteptat.
2009 a fost un an nasol. Da, nasol si punct pentru ca nu vreau sa fac retrospectiva lucrurilor aiurea. Dar ca sa nu fiu nedreapta cu el a avut si trei evenimente misto, care merita amintite. Primul a fost concertul Placebo, cel mai tare concert la care am participat pana acum in viata mea, fara nici o exagerare. Iubesc trupa asta de 8 ani (anul asta implinesc 8 ) si tot turneul lor mi-a indulcit anul, pentru ca datorita jurnalului lor video din timpul verii si a filmuletelor de pe youtube de la concerte, am reusit sa ma simt mereu perfect. Apoi, am vazut Parisul pentru a doua oara si mi-as fi dorit sa se fi amanat toate mijloacele de transport inapoi spre Romania, ca sa raman acolo sa zicem cateva luni, nu mai mult. Iar ultimul lucru misto pe 2009 a fost descoperirea unui alt oras minunat, Berlinul, care, recunosc, mi-a placut mai putin decat Parisul.


I can`t wait to read this book by Dave Trott.


the dream.

16Dec09



Brilliant and breathtaking!

PLACEBO ‘Bright Lights’ from PlaceboWorld on Vimeo.


Aseara am fost la un concert extraordinar si nu a fost nici lansare, nici o seara dedicata strict trupei respective. Am vazut ce inseamna sa fii fan cu adevarat. Sa mergi la un eveniment cu care nu ai nici cea mai mica legatura pentru a astepta concertul trupei tale preferate. De asemenea, am vazut ce inseamna sa iti respecti fanii si sa ai foarte mult bun simt si modestie. Iar din toate astea au rezultat multe emotii si trairi puse pe tava.

A fost o onoare sa fiu aseara la concertul VDV din Silver Church, din cadrul concursului de miss uniFEST. Am scris mai multe aici.